Descrierea rasei KING Cresterea porumbeilor de agrement este pe de o parte, o mare pasiune si pe de alta parte, o adevarata stiinta .Nu este suficient sa detii un anumit numar de porumbei, ori cat de mare ar fi, acesta pentru a putea spune ca esti crescator adevarat .A fi cu adevarat crescator, inseamna a cunoaste aceste gingase pasari, comportamentul, nevoile si modul lor de viata. Aceasta rasa a fost creata in America prin anii 1890 de Harry Baker din Vineland – New Jersey , USA , prin incruciserea a patru rase : Duchess , Voiajori , Maltezi , Romani , initial a fost gandita pentru productia de carne . Porumbelul original King este o rasa productiva,cu o statura puternica,constitutie corporala grosolana,dar proportionata.Ciocul puternic este de lungime mijlocie,capul este mare si boltit,nemotat,iar gatul este scurt,gros si purtat vertical.Pieptul este bine dezvoltat,bombat.Aripile drepte si scurte sunt purtate de o coada scurta si orizontala.Sfarcurile aripilor nu se intretaie.Picioarele neancaltate sunt de o lungime mijlocie.Penajul corpului este scurt,tare si lins.Ochi sunt galbeni si sunt inconjurati cu gene rosii si subtiri. Greutatea lor corporala este cuprinsa intre 800 g si 1,1 kg , dar sunt cazuri in care pot sa cantareasca si mai mult.Este o rasa prolifica,cu aptitudini bune pentru clocit si cresterea puilor.In conditii optime de ingrijire si furajare o pereche produce anual 7 – 8 perechi de pui,care la iesirea lor din cuib pot fi valorificati in industia alimentara. Recunoasterea la nivel national in Statele Unite ale Americii , a avut loc in anul 1915 , odata cu infiintarea American White King Association , asociatie care in prezent poarta numele de King Club. La inceput exista doar o singur culoare , alb. A doua culoare recunoscuta a fost argintiul iar cea de-a treia albastrul .Dupa aceste trei culori au venit si altele : rosu , galben , negru , ciocolatiu , etc. Din 1892 si pana in zilele noastre au existat multe discutii , dezbateri si interpretari in legaura cu standardul rasei , referitor la culoare , dimensiuni , greutate , pozitie si asa mai departe. Tipul de expozitie (Show Type) al porumbelului king este mai putin utilizabil pentru productia masiva de carne, fiind o rasa uriasa selectionata pentru o forma si proportii corporale specifice, caractere care s-au dezvoltat in dauna prolificitatii si productibilitatii rasei. Constitutia lui corporala este asemanatoare cu cea a porumbeilor de carne, cu dezvoltarea exagerata a partii anterioare a corpului si cu o parte posterioara si o coada scurta. Pasarea privita din profil prezinta o linie arcuita formata de linia gatului, trunchiului si a cozii. Statura este foarte puternica si grosolana, capul este mare, cu frunte bombata si ceafa arcuita si nemotata si care se continua intr-un gat scurt,gros si purtat vertical. Pieptul este boltit, foarte larg, iar picioarele sunt scurte, neincaltate, cu un aplomb foarte larg. Distanta dintre linia inferioara a trunchiului si substrat este de 6-7 cm si egala cu distanta dintre cele doua picioare. In acest fel privit din fata, substratul, picioarele si burta delimiteaza un patrat. Spinarea este larga, usor concave si se continua cu linia usor ridicata in sus a cozii, care este scurta si ingusta. Aripile sunt bine dezvoltate, au foma de jambon, strans lipite de corp, cu remigele scurte, usor indreptate in sus si care sunt purtate pe coada, fara sa se intretaia. Penajul este scurt, tare si lins. Ochii sunt galbeni, iar inelele din jurul ochilor sunt simple, netede si rosii. Datorita greutatii corporale mari si a aripilor scurte au un zbor greu. La fel si imperecherea lor se face greu, din care cauza au o prolificitate redusa, astfel si productivitatea lor de taiere este redusa. Deci putem spune ca rasa standard de expozitie dupa greutate si dimensiuni trebuie sa arate astfel : •  Pasari mature : 850 g – 1.050 g ; •  Pasari tinere : 800 g – 960 g ; •  Inaltime 30 cm - 11,75 inch. ; •  Latime 14 cm – 5,5 inch. (intre extremitatile pieptului) ; •  Adancime 11,5 cm – 4,5 inch. ; •  Lungimea 24 cm – 9,5 inch. (de la varful cozii pana la extremitatile pieptului ) ; •  Picioarele 6,7 cm – 2.625 inch. (de la centrul unei incheieturi pana la centrul celeilalte) ; PREGATIREA PORUMBEILOR DIN RASA KING PENTRU EXPOZITIE   O cerinta elementara este ca expozantul sa prezinte porumbei la expozitie, in perfecta stare de sanatate si curatenie. Transportarea porumbeilor la expozitii trebuie sa o facem in cosuri corespunzatoare, compartimentate, pentru a putea aseza porumbeii individual.Crescatorul ordonat, facand toaleta porumbeilor sai, le va spala picioarele, ghearele si inelele. Numerosi expozanti sunt profound nemultumiti de comportarea porumbeilor pe care i-au prezentat la expozitite, reprosandu-le faptul ca sunt speriosi, nu adopta o pozitie fireasca, se retrag intr-un colt al boxei, sau cauta sa evadeze, dand astfel de furca arbitrilor sau neetalandusi frumusetea in fata vizitatorilor. Crescatorul trebuie sa se ocupe de obisnuirea porumbelului cu boxa de expozitie, asezat intr-o boxa similara, pasarea va fi vizitata de mai multe ori pe zi, vorbindu-i-se cu blandete, lund-o in mana cu miscari linistite, dandu-i-se hrana.este vorba de un veritabil dresaj, de o actiune de inblanzire si educare care cere timp, rabdare, intuitie, dar care va fi inzecit rasplatit prin rezultatele favorabile obtinute la expozitie. Vicepresedinte King Club Romania, ŞTEF CORNEL

Defecte ale porumbelului King În creşterea porumbeilor king pentru expoziţii (porumbei pe care ii voi numi mai departe doar king) se discută deseori de caracteristici negative sau nedorite pe care le numim în general defecte. Uneori sunt amintite şi defecte pozitive, ceea ce înseamnă că pasărea prezintă un defect în cuşca de arbitrare, dar acesta poate fi un punct pozitiv în programul de înmulţire. Voi discuta despre defectele pozitive mai târziu, dar acum să aruncăm o privire asupra câtorva greşeli pe care nu dorim să le vedem la kingii noştri. Primul defect pe care doresc să-l aduc în discuţie este unul evident pe care majoritatea crescătorilor îl numesc „umeri înalţi” (n.a. la noi cred ca se mai numeşte „piept purtat sus”). Acest defect vizibil face porumbelul să pară ca se duce pe spate şi ca nu este într-un echilibru. Defectul este destul de greu de descris în scris, aşa că poza nr. 1 poate fi mai explicită. În această poză putem observa o femelă grizli care are acest defect. Această pasăre este destul de scurtă, are un corp excelent cu un penaj foarte bun, solid şi un schelet adânc. Dacă ar fi avut o poziţie mai aplecată înspre faţă, ar fi avut un echilibru foarte bun şi ar fi fost bună per ansamblu. Totuşi ea se lasă tot timpul pe spate în cuşca de arbitrare, nefiind în conformitate cu poza din standardul porumbelului king. Porumbelul din această poză arată totuşi o formă uşoară a acestui defect, fiind porumbei la care defectul este chiar mult mai pronunţat. Strâns legat de acest defect şi uneori combinat cu el apare un altul, poate chiar mai des întâlnit la kingi. Sunt mai multe denumiri ale acestui defect. Cei mai mulţi crescători de pe Coasta de Vest îl numesc „sucking” (n.a. neputând găsi o traducere în limba română eu  l-aş numi „cioc în pene”), adică ţinerea ciocului în jos, acesta atingând sau intrând între penele de pe gât. Pasărea cu această poziţie a ciocului nu mai arată bine proporţionată şi nu mai corespunde standardului care arată kingul cu gâtul întins şi drept, având ciocul purtat aproximativ orizontal. Poza nr. 2 arată un porumbel cu acest defect şi chiar şi cu pieptul purtat puţin sus. Păsările cu acest defect au deseori un comportament prost caracterizat prin agresivitate. Comparaţi porumbeii din pozele nr. 1 şi nr. 2 cu cei din pozele nr. 3 şi nr. 4. Porumbelul din poza nr. 3 este o femelă AOC cu o conformaţie şi un echilibru excelente, cu capul ţinut sus şi drept. Prezentând un aspect foarte rotund, această femelă se apropie de standard şi nu prezintă nici „pieptul sus” nici „cioc în pene”. Poza nr. 4 arată o femelă de king culoare rară care are calităţile unui king de expoziţie, marele său defect fiind aspectul capului. Craniul nu este destul de proeminent deasupra ochilor şi cu o parte frontală destul de îngustă deasupra ciocului, dar despre acest defect vom discuta mai târziu. Nu este recomandată reproducerea acestor păsări. Nu vreau să spun că nu poate fi realizată reproducerea lor, dar păsări care au ciocul în pene şi sunt agresive vor transmite cel mai probabil aceste defecte urmaşilor şi reproducerea lor se va dovedi o pierdere de timp. Eu am folosit la reproducere unele păsări cu pieptul sus, având un anumit grad de reuşită. Nu trebuie niciodată împerecheate două păsări având acest defect, dar una împerecheată cu o alta bine echilibrată s-ar putea să producă urmaşi echilibraţi, dar bineînţeles că veţi obţine si un procent de pui cu pieptul sus. Uneori un king care stă prea aplecat în faţă, împerecheat cu unul cu pieptul sus vorproduce urmaşi echilibraţi, dar aceste împerecheri trebuie considerate experimentale şi nu trebuie să vă faceţi mari speranţe pe seama lor. Întotdeauna trebuie să reproduceţi cele mai bune păsări, care să nu prezinte defecte importante. Standardul rasei susţine că capul trebuie să fie de o mărime si lărgime medii, cu un craniu bine rotunjit, proporţional cu gâtul şi corpul solid. Nu trebuie să fie îngust deasupra ciocului sau să aibă un aspect şerpuit (alungit). Ciocul trebuie să fie scurt, ferm, ţinut într-o poziţie orizontală. Putem găsi în ziua de azi mulţi kingi care prezintă aceste caracteristici, dar de multe ori creştem şi porumbei cu un cap slab. Şi eu sunt cu siguranţă vinovat de asta (n.a. Este vorba despre dl. Dennis Rogers) deoarece în încercarea de a obţine porumbei cât mai echilibraţi cu picioare şi corpuri bune, am pierdut calitatea capului. Aceasta este o provocare pentru mine, încercând să o depăşesc printr-o îmbunătăţire continuă prin împerecheri selective. Alţi crescători se confruntă cu alte provocări, cu toţii fiind în căutarea aceleiaşi ţinte: KINGUL PERFECT. Una dintre cele mai mari probleme în legătură cu aspectul capului este aceea a craniului îngust în partea frontală (deasupra ciocului). Multe capete arată bine din profil, fiind bine rotunjite şi dimensionate, dar când sunt privite din faţă, partea chiar deasupra nărilor apare îngustă, nefiind atât de lată precum cere standardul. Împreună cu un cioc îngust şi lung, aceasta generează cu siguranţă un aspect neplăcut. Poza nr. 5 arată un king cu acest defect (cap îngust) şi de asemenea cu un cioc îngust si prea lung. Poza nr. 6 arată un cap bun, cu un aspect rotund si un cioc scurt şi ferm. Un alt defect al aspectului kingului este cel al picioarelor scurte. Cu toate ca standardul kingului prevede 6,7 cm lungime a picioarelor, aceste trebuie totuşi să fie şi proporţionale cu restul corpului. Cu alte cuvinte s-ar putea sa ai o pasăre cu picioare corespunzătoare ca lungime, conform standardului, dar dacă pasărea este una foarte masivă sau are un corp (schelet) foarte adânc, atunci s-ar putea ca picioarele să nu mai arate un aspect proporţional şi să pară scurte. Unii crescători folosesc termenul „lift” (ridicat) pentru a sublinia lungimea picioarelor. Picioarele ar putea fi drepte şi destul de lungi (conform standardului), dar să le lipsească înălţimea („lift-ul”) necesară pentru ca să-i dea păsării un aspect echilibrat. Poza nr. 7 prezintă un king căruia îi lipseşte înălţimea necesară. Picioarele ar putea avea lungimea corespunzătoare standardului, dar şi aşa ele par scurte în comparaţie cu corpul masiv. Încercaţi să evitaţi reproducerea porumbeilor cu picioare scurte, deoarece este un defect care se transmite urmaşilor. Bineînţeles că sunt excepţii şi chiar eu am avut succes în reproducerea unor kingi cu picioare scurte, dar aceştia trebuie împerecheaţi cu un partener cu picioare foarte lungi sau cu o înălţime serioasă. Aceasta aduce subiectul defectelor pozitive despre care aminteam la începutul articolului. Aceasta este una din situaţiile când un defect poate fi bun. O pasăre cu picioare prea lungi, care vor determina un aspect urât în cuşca de arbitrare, ar putea fi foarte bine folosită cu succes la reproducere. Picioarele foarte lungi pot uneori contrabalansa picioarele prea scurte şi se pot obţine pui bine echilibraţi, având înălţimea optimă. Am obţinut mulţi pui foarte buni din astfel de împerecheri. Pasărea din poza nr. 8 prezintă ultima greşeală pe care vreau să o prezint. Puteţi ghici despre ce e vorba? Acest mascul roşu covăcit este un porumbel bine echilibrat, cu picioare bune, un gât frumos, solid şi un cap destul de bun, cu excepţia unui cioc prea lung. Defectul lui principal este însă unul care poate trece neobservat dacă nu este controlată pasărea în mână. Răspunsul: penaj moale. Penele trebuie să fie compacte şi netede şi oarecum dure la pipăit; nu chiar ca şi ale voiajorilor, dar destul de dure. Penajul acestui mascul este atât de moale încât el îşi umflă penele şi ele prezintă un aspect dezordonat tot timpul. O pasăre cu penaj moale poate fi folosită la reproducere, dar trebuie întotdeauna împerecheată cu una cu un penaj foarte dur. Nu împerecheaţi niciodată doua păsări cu penaj moale deoarece vor da urmaşi cu penajul şi mai moale. Cu aceasta închei o parte a problemei defectelor kingilor. Sper să fie de folos începătorilor în creşterea acestei rase. Succes! Articol de: Dennis Rogers  Traducere: Teodor Cilan

CAPUSA NORDICA A PASARILOR ( rnithonyssus sylviarum ) Întrucat în ultima perioada atat eu cat si alti crescatori din zona am avut probleme cu o specie mai putin cunoscuta de ectoparaziti care infesteaza de o maniera foarte agresiva în special porumbeii din rasa king, mi-am amintit ca pe site-ul King Clubului American am citit candva un articol despre capuse. Recitindu-l mi-am dat seama ca se refera chiar la capusele care au început sa ne supere si pe noi, astfel ca am hotarat sa-l traduc si sa-l încarc pe site-ul King Club Romania pentru a putea fi accesat cu usurinta de catre crescatorii din tara noastra. Articolul este scris de catre domnul dr. Charles Bacon , crescator de kingi din Statele Unite si este prezentat în cele ce urmeaza: „Am citit si am discutat cu mai multe persoane pe parcursul ultimului an în legatura cu probleme aparute cu o capusa (acarian) misterioasa care infesteaza kingii si în unele cazuri poate chiar omorî o pasare adulta. Din descrierile celor cu care am discutat si din ceea ce am citit cred ca este vorba despre capusa nordica a pasarilor ( Ornithonyssus sylviarum ). Ornithonyssus sylviarum este o mica capusa cu opt picioare de culoare gri, neagra sau rosie care trece prin mai multe stadii de dezvoltare de la ou la larva (o varianta cu sase picioare care nu se hraneste de o culoare alb-transparent), nimfa (un alt organism cu opt picioare la fel ca si adultul a carui culoare poate fi de la gri la rosu aprins în functie de cantitatea de sange consumat). Perioada necesara pentru a ajunge de la faza de ou la faza de adult este de doar sapte zile. Adultii si nimfele provoaca cele mai mari daune si difera de capusa obisnuita a pasarilor prin faptul ca sunt prezenti în mod continuu pe pasari, chiar si în timpul zilei. Capusa obisnuita a pasarilor se ascunde în timpul zilei si urca pe pasari doar noaptea. În alta ordine de idei, Ornithonyssus sylviarum poate supravietui fara gazda doar un numar limitat de zile, probabil în jur de trei saptamani. Capusa obisnuita a pasarilor poate supravietui fara gazda si fara a se hrani mai multe luni la rand. La porumbei si la alte pasari Ornithonyssus sylviarum se gasesc în numar foarte mare adunati în zona cloacei, a cozii, pe spate si gat. La porumbei acestia se gasesc în numar în jurul cloacei, întinzandu-se pana între picioare. Ouale sunt depuse în puful penelor, mai ales în puful penelor din jurul cloacei, aparand ca un conglomerat de fungi (miceliu) care e atasat de puful din jurul axului penei, chiar în partea care intra in piele. Ouale sunt la început albe, dupa care tind sa aiba o nuanta spre gri sau negru si sunt într-un numar atat de mare (peste 5000) încat partea de jos a axului fiecarei pene apare scamosata si poate fi confundata cu o zona de fungi. Într-o perioada de 8 – 10 saptamani, numarul de capuse de pe pasari poate ajunge la 20.000, la acest nivel de infestare pasarea fiind considerabil slabita. Ca urmare a unei infestari atat de grave pasarea va suferi de anemie severa si în final se va ajunge la deces. Moartea poate surveni fie ca urmare a pierderii de sange, fie ca urmare a slabirii sistemului imunitar. Pot de asemenea sa apara si alte efecte secundare cum ar fi: slabirea în greutate, un obicei de hranire deosebit, aparte (ciugulitul grauntelor este îngreuiat), decolorarea genei, aparitia unor cruste negre la nivelul pielii care se pot întinde pe o suprafata mare de la cloaca pana între picioare, parasirea oualor în timpul clocitului, iar infestarile masive reduc capacitatea masculilor de a se împrechea. ATENTIE: aceste capuse pot infesta si oamenii, producand serioase iritatii ale pielii. Masurile de combatere a acestor paraziti presupun folosirea unor produse de la uleiul de usturoi pana la pesticide. Produsul pe care îl prefer este permetrina, care este complet nedaunatoare pentru pasari, dar omoara rapid capusele sau insectele efectul de combatere fiind activ pentru cel putin patru saptamani. Exista si alte recomandari în sensul folosirii unor mixturi de pesticide care am înteles ca ar fi eficiente. Cred ca înclinatia unora pentru astfel de tratamente dure porneste de la presupunerea ca acel conglomerat puf – oua poate fi înca observat în zona cloacei si între picioare, unii crezand ca ouale nu sunt înca moarte, dar teoretic vorbind acestea ar trebui sa fie moarte în urma tratamentului. Desprinderea oualor si larvelor moarte de pe porumbel necesita o anumita perioada de timp. Oricum, riscul de reinfestare exista deoarece atat Ornithonyssus sylviarum, cat si capusele obisnuite pot fi aduse în crescatorie, acestea urmand a se urca pe pasari, reinfestandu-le, mai ales în cazul în care nu au fost folosite pesticide care nu au o perioada de remanenta lunga asa cum are permetrina. Sper sa va fie de folos!” Consider ca ar trebui sa vin cu unele completari pentru a ajuta în mod direct crescatorii care se confrunta cu aceasta problema. Am fost la farmacia veterinara si m-am interesat de produse pe baza de permetrina . Exista astfel de produse atat sub forma de pulbere, cat si sub forma de solutie. Pulberea se numeste „Ectocid”, iar solutia se numeste „Romparatox”. Desi producatorul nu indica a se folosi romparatoxul direct pe pasari si nici medicul veterinar, ci doar în voliera, sunt unii crescatori care sustin ca au folosit produsul direct în contact cu pasarea fara a fi avut urmari neplacute (a fost evitat contactul cu zona capului). Am citit pe internet ca ar exista si romparatox sub forma de spray, dar nu am gasit acest produs la farmacia veterinara. Ca o parere strict personala, eu voi încerca probabil sa prepar solutia de romparatox si sa o aplic prin pulverizare folosind un tub de spray (spre exemplu de la un alt ectocid care a fost deja utilizat). Cred ca atat pulberea cat si solutia pot fi folosite atat pentru cuibare cat si pentru utilizarea directa pe pasari. Doresc sa fac cateva precizari finale: •  Îmi asum responsabilitatea pentru eventualele greseli de traducere si rog pe cei care depisteaza asemenea erori sa mi le aduca la cunostinta pentru a le putea corecta. Parazitul se numeste Ornithonyssus sylviarum , iar în limba engleza el este numit Northern Fowl Mite. Traducerea încercata de mine a generat denumirea de Capusa nordica a pasarilor sau eventual Capusa nordica aviara, dar nu sunt sigur ca aceasta este denumirea în limba romana. •  Nu doresc ca prin prezentarea unor marci de produse sa fac în vreun fel reclama acestora, ci pur si simplu am dorit sa vin în ajutorul crescatorilor de porumbei. Produsele amintite sunt utilizate de catre mine însa probabil ca exista si alte produse asemanatoare, de interes fiind mai ales substanta activa care se numeste permetrina . Teodor Cilan